La 20 de ani de la apariţie criteriile estetice ale revistei Helis au rămas aceleași: intuiție literară, bazată pe neobișnuit, pe inedit și, imediat după intuiţie, efectul de noutate, care corespunde efectului de sens bazat pe ambiguitate, ironie și paradox.
Vai, dar trebuie să renunţ la acest limbaj pe care până și eu îl consider prea sofisticat, mai ales că niște copii trag de mine și mă întreabă ce înseamnă Helis pentru mine. Le spun: la început Helis a fost o dorinţă modestă, dorinţa de a scrie. Apoi ajungi să scrii și mai mult și scrii, scrii până când exclami că Franz Kafka: „în definitiv, eu sunt numai literatură”. În definitiv pentru mine Helis e o revistă de meditaţie, de prietenie, de extaz.
La aceeași întrebare Dan Elias a dat un răspuns așa de poetic, de frumos: „copii, Helis este o îmbrăţişare, doar o îmbrăţişare”. „Ba, înseamnă un grup de prieteni, se insinuează Florin Ciocea, „Helis este sufletul meu”. Ooo, se minunează cop iii!
Pentru domnul Titi Damian, Helis e „academia, casa, adăpostul spiritualităţii ialomiţene”, iar pentru Vasile Iordache „Helis” înseamnă speranţă, dar şi luptă, cutezanţă.
Trasă de poalele rochiei de mânuţele copiilor Loredana Dalian s-a întors și a spus: „Copii, pentru mine „Helis” este ceva ludic, o joacă a frumuseţii”. Copiii au chicotit. Dar pentru Romeo, dar pentru Codrin, ce înseamnă „Helis”? Romeo Aurelian Ilie admite că „Helis” este un loc și un drum, un loc în care se întoarce fiul risipitor și un drum spre poezia adevărată, iar pentru domnul șerban Codrin „Helis” înseamnă străzile îngândurate ale orașului care duce în strada Nisipuri.
„Pentru mine „Helis” este o pasăre călătoare, este sinele meu ce transcende lumile”, ne anunţă Costel Bunoaica. Adrian Bucurescu decide ca un „vrăjitor spaţial” că Helis este un destin.
Marius Stan vine spre noi, se oprește și spune: „copii, Helis este o fiinţă la care se opresc prietenii mei să bea apa ei rece și limpede, un adânc de conştiinţă şi luciditate”.
Am putea face din asta o poveste, întreb eu? Da, da, vrem o poveste ! Oho, încep eu, acum 20 de ani s-a născut o fiinţă căreia i s-a pus numele Helis. și fiinţa asta are un suflet mare, e romantică, plină de idealuri, e înconjurată de prieteni și familie și mai ales, îmbrăţişează. Are un destin astral, spun unii, deși încă e mică și se joacă de-a viaţa. Dar zilele trec în casa spiritualităţii ialomiţene și fata se face mare. Iată că vine și ziua întrebărilor mari. Fata începe să iasă din casă, umblă îngândurată pe străzi, realitatea i se pare o cușca, o închisoare și fuge în lume să afle orizonturi imaginative, vrăjite. și merge și merge pe drumul de RAI, merge până la o fântână. Apă rece și limpede o înviorează. „Helis” aude un scântec de copil şi se transforma într-o pasare, zboară peste lumi îndreptându-se într-acolo spre a de copil și se transformă într-o pasăre, zboară peste lumi îndreptându-se într-acolo spre a dezvălui suferinţa, emoţia, curiozitatea. Spre a vindeca și salva. – Și copilul de ce plângea? Ei, voia să i se spună o poveste.
O poveste, e „Helis”, o poveste semnată Gheorghe Dobre!
„Bună ziua prieteni, bună ziua întemeietorule!” – îşi începe Dan Elias declarația de iubire față de Helis. „Da, domnilor, ne iubim, asta e, facem dragoste cu cuvintele. Da, recunosc, nu trebuie să mă torturați, pot chiar să o consider ca pe un cap de acuzare. Activitatea noastră produce victime colaterale și acestea sunteți dumneavoastră, pe care vă iubim. Nu știu dacă simțiți asta, dacă vă doare sau dacă vă alină, dar noi o facem. O facem în această pădure întunecată unde lumina pătrunde din ce în ce mai puţin și mai greu, unde ura crește în loc de iarbă sau se predă copiilor în școli. Nu știu dacă suntem frumoși, Doamne ferește, dar suntem buni. Tot ceea ce facem se poate rezuma printr-un singur cuvânt: îmbrăţişare.” Apoi îşi prezintă cel mai recent volum, Antianalfabetica. Este vorba de o selecţie din ultimii doi ani și jumătate de editoriale publicate la Tic, la domnul Nicolae Tache, în ziarul Ialomiţa. îşi amintește de cel care l-a îndemnat pentru prima dată să-şi strângă editorialele din ziarul ,,Ialomiţa” și să le publice într-o carte, dragul nostru Marian Ștefan, plecat în cealaltă viaţă. În timp ce vorbește emoţionat despre el, pe fundal, unde rulau fotografii, apar chiar cele ale prietenului evocat.
,,Revista Helisînseamnă debutul meu.” – îşi amintește Romeo Aurelian Ilie, dar totodată ,,nu vreau să mai fiu cel mai tânăr membru al grupului și îmi doresc să vină în urma mea și alţii, mai tineri decât mine și să ducă revista aceasta mai departe”. Romeo vorbește despre textul cu care a debutat, dar și, cu recunoştinţă, despre cei care i-au fost alături de-a lungul timpului și 1-au susţinut și încurajat. De asemenea, subliniază importantă apartenenţei la un grup.
,,Douăzeci de ani de când un grup de oameni vrăjiţi de mirajul acestor locuri, unii răsăriţi din lutul acestora, parcă ispitiţi de frumuseţea sălbatică a Bărăganului, rai și iad într-o îngemănare perpetuă, sublim și absolut, viaţa și moarte într-o continuă luptă și le trăiesc în literă, în cuvânt, în sunet, culoare, piatră sau bronz, imagine a unei dragoste rară sfârşit, mai ales în cuvânt.” – afirmă poetic Vasile lordache, cel prezent încă de la constituirea Asociaţiei Helis, căreia i-a rămas aproape pentru ,,nobleţea idealurilor acestui grup”.
Florin Ciocea, printre alte giumbuşlucuri verbale, dă glas unei credinţe comune: ,,Trăiesc acut simţul timpului. Pe zi ce trece devenim treptat, treptat vorbitori în numele morţilor, adică a prietenilor care au plecat undeva, nu mai știm de ei. Pentru mine oamenii ăştia nu s-au dus, pentru că-i simt permanent, trăiesc permanent alături de ei, discut cu ei.” Ceea ce nu spune, dar noi știm deja, e faptul că el mai vorbește cu tot soiul de entităţi ciudate și absconse, printre care o piropopircăriță și puii ei.
Când Nicolae Teoharie s-a apropiat de microfon, am realizat cu toţii sensul și forța emoţiei acelei zile, emoţie care doar pe el l-a ,,așezat” literalmente pe un scaun. Aceasta, pentru că mesajul său era emoţie pură transpusă în cuvinte: ,,Niște copii mă trag de mânecă și mă întreabă ce înseamnă Helis pentru mine! Și le spun: la început, Helis a fost o dorinţă modestă, dorinţa de a scrie. Apoi, ajungi să scrii, să scrii, să scrii până când exclami că Franz Kafka. în definitiv, eu sunt numai literatură. în definitiv, pentru mine Helis este o revistă de meditaţie, de prietenie și de extaz. La aceeași întrebare, Dan Elias a dat un răspuns așa de poetic:
Copii! Helis este o îmbrățișare! Doar o îmbrățișare! Se insinuează Florin Ciocea:. Ba înseamnă și un grup de prieteni. Helis este sufletul meu! Ohooo (!) se minunează copiii. Pentru Titi DamianHelis e Academia. Casă, adăpostul spiritualităţii ialomițene.
Iar pentru Vasile IordacheHelis înseamnă speranţă, dar și cutezanţă. Trasă de poalele rochiei de mâinile micuţilor, Loredana Dalian s-a întors către ei și le-a spus: Tocmai ca să nu înnebunesc de frumusețe! De frumusețea lumii! Pentru mine Helis e o stare lirică.
Copiii au chicotit. Dar pentru Romeo Aurelian Ilie, dar pentru Codrin ce înseamnă Helis? Romeo admite că Helis-ul este un loc. Un loc la care se întoarce fiul risipitor. Drumul spre poezia adevărată. Iar pentru Șerban Codrin, Helis înseamnă străzile îngândurate ale orașului, care duce în strada Nisipuri. Pentru mine, Helis e pasărea călătoare! Este firul meu care transcende lumile, ne anunţă Costel Bunoaica. Ca un vrăjitor spaţial, Adrian Bucurescu decide ca Helis este destin. Marius Stan vine spre noi, se oprește și spune: Copii, Helis este o fântână la care se opresc prietenii mei să bea apa. Apa e rece și limpede. Un adânc de conștiință și luciditate. Am putea face din asta o poveste? Da, da! Vrem o poveste! Ohooo (încep eu), acum douăzeci de ani s-a născut o ființa căreia i s-a pus numele de Helis! Și ființa asta are un suflet mare, e romantică, plină de idealuri, înconjurată de prieteni, de familie și mai ales te îmbrățișează. O poveste de Helis. O poveste semnată … Gheorghe Dobre!”
Aș fi vrut să termin aici textul meu, să las impactul acestui mesaj, la final, dar n-ar fi fost corect faţă de relatarea în sine. Pentru că, de fapt, a mai urmat. A urmat o lectură din ,,Cronică de Stână„, am ales ,,Duși cu pluta (pe Dunăre )„, pentru că textul acela se referea la un vis, un vis care fusese visat după realitate, în care faptele și visatele se împletesc, un vis străbătut de ei, prietenii mei, unii deja duși, dar care sunt tot aici. Visul te duce în altă dimensiune, ţinându-te, în același timp, conectat cu realitatea. Un vis e o repetiţie, în taina nopţii, a ceea ce va fi când nu vom mai fi.
Atmosfera de poveste și bucuria întâlnirii au fost frumos pigmentate cu muzică, această prietenă a literaturii care o pune într-o lumină și mai frumoasă. Cele două minunate artiste care ne-au încântat cu vocile lor au fost loana Marin, atât de dragă Helisului, și Doina Lavric Parghel, o prietenă mai nouă, care a adăugat și cobza mesajului său vibrant. Momentul muzical de final a fost darul doamnei manager Elena Balog, căreia îi mulţumim.
Deși trecuseră ore, nu ne dădeam duși acasă. La invitaţia mea, s-au exprimat pe scurt și alţi prieteni prezenţi în sală: Ilie Comăniță, poet al Zodiei Helis, Sorin Burlacu, directorul Bibliotecii Judeţene Buzău, Tudor Amza, venit de la București, legat de Ialomiţa și de Slobozia. Ar mai fi fost și alţii care poate ar fi dorit să spună ceva, dar simpla lor prezență a fost grăitoare: solistul și poetul Traian Chiricuţă, care a venit din București împreună cu prietenul său Mihai Ciobanu de la Radio UZPR, Vasile Dumitru, scriitor cu origini ialomițene, stabilit la Cugir, Grigore Spermezan și Nicolae Petrache, veniţi de la Urziceni, Constantin Gornea, de la Fetești, doamna Clementina Tudor, managerul Centrului Cultural, care a fost nevoită să se retragă mai devreme, doamne bibliotecare etc.
Au mai rămas lucruri de spus. Pe care speram să le spunem la următoarea noastră întâlnire. Am mai schimbat impresii și cărți, ne-am povestit unii altora, ne-am fotografiat, să „oprim” clipa. Nu, nu trecerea. Doar clipa. Clipa aceea mare și prețioasă care ne va rămâne adânc în suflete.
Florentina Loredana Dalian Slobozia, august 2023
* Textele discursurilor au fost puse la dispoziţie de jurnalistul Nicolae Tache. Mulţumiri!
Güner
Akmola
Membră a Uniunii Scriitorilor Tătari din Crimeea și a Uniunii Scriitorilor din
România
Cibere berdım Yaylağa”
Menden kop, kop, selam et
Al yanaqlı Leylağa!
„Am înhămat cal sur, alb-negruț
Şi - n stepă l-am trimis drăguț”
Salutul meu de dor să-l ducă
Pe Leyla cea iubită să-mi aducă!„
(Cântec popular tătar)