Publicat pe Lasă un comentariu

CRIMEEA – DOBROGEA – TURCIA

DESTINUL POPORULUI MEU

Güner Akmolla

M-am născut și mi-am desăvârșit formația culturală în România, de aceea  mă bucur că sunt fiica acestui pământ „binecuvântat de  Domnul pre pământ” și participarea mea la Centenarul Marii Uniri  am formulat-o prin trei cărți:  traducerea cărții „Axa Crimeea-Dobrogea-Kogeaeli a tătarilor crimeieni” de Ferit Toplu, din Turcia, dar familia i-a plecat de aici, din România în 1936, „O viață în slujba Crimeii” de Mustegep Ulkusal și am avut norocul să fiu inclusă în Antologia „Unirea face puterea”de  d-na dr.Elena  Armenescu, volum care se bucură de prefața ac. prof. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române.

Înțelegerea dintre România și Turcia pentru cei care doreau să plece în Turcia a avut loc în anul 1935.(autorul citează data de 4 sept.1936 când cei doi conducători de stat, Președintele Mustafa Kemal Ataturc și Regele  Carol al II-lea au semnat pactul de migrare legală, în urma tratativelor ce au durat peste un an de zile.S-au construit case, s-au reparat locuințe,  s-au atribuit ogoare, vite, unelte pentru un număr de  11.280 de familii, cu 79.287 de persoane. M.K.Ataturc avea o lozincă: „Emigranții sunt memoria națională din teritoriile pierdute”. (op.cit.pag. 29) În această acțiune, un rol deosebit de important a avut ambasadorul Turciei, Exc. Sa Domnul Hamdullah Suphi Bey, personalitate cunoscută ca un naționalist și din operele marelui fiu tătar al Dobrogei, av. Mustegep Ulkusal. În perioada Ataturc, au venit în Turcia din Bulgaria, Grecia, Albania, România  un număr de cel puțin 410.000 de migranți. „De altfel, statisticile turcești sunt clare, deoarece, după anexarea Crimeii Rusiei țariste (1783) migrarea a crescut an de an, cauza fiind politica de exterminare dusă de guvernul rus:  „1.800.000 de tătari au emigrat în perioada 1783-1922, valul cel mai mare fiind înregistrat  după războiul Crimeii (1853 – 1856) acest val durând 10 ani!” ( n.n.  Niciun document nu invocă faptul că  armata turcă debarcată în Crimeea, soldații care au murit pentru un deget de pământ, erau fiii tătarilor emigrați!

Ei știau că acest moment ar putea fi ultima lor speranță!)” Citez: „În acești ani nogaii au organizat cea mai mare migrație posibilă în teritoriile otomane, stepa kâpceagă   devenind pustie după acest eveniment. Migrația nogailor prin teritoriul Crimeii a creat panică printre tătari, a dus la organizarea  unui nou val migrator sub deviza „dacă nu plecăm acum în statele califatului, mâine nu va mai fi posibilitatea aceasta, cei rămași vor fi creștinați forțat.” (op. cit. pag. 26)

Pe lângă multe alte înlesniri, din care aș aminti doar faptul că Ataturc a ordonat ca tătarii crimeeni să fie așezați într-o zonă cu relief care să amintească peisaje din Crimeea!, două vapoare, Cumhuriyet (Republica ) și Nazîm Bey, au fost puse la dispoziția migranților, în mod gratuit. Cartea d-lui Ferit Toplu este importantă atât din punct de vedere literar-istoric dar și ca o realizare a destinelor umane, fotografiile ilustrând pe cei plecați din România dar și pe urmașii acestora, deveniți ingineri, doctori, politicieni.  Voi da câteva exemple:  NECDET   EDIL  /  NEGIDET  EDIL

Suntem la Izmit-Yenidogan.Suntem pe una din străzile din spatele Geamiei Verzi. Am sunat la ușa casei pe  care ne-a arătat-o unchiul Murat (Onat). În această casă trăiau frați de ai noștri care au venit în anul 1935 cu vaporul Nazîm. Această familie avea ca șef în acel an 1935 pe dl. Ismail Edil. Acum șeful familiei era Negidet Edil. Acum să ascultăm evocările domnului Negidet…   Tata, Ismail Edil, s-a născut în anul 1901 în satul dobrogean Edil. Din această pricină el și-a luat numele de familie Edil, atunci când s-a decalat legea. Mama se numea d-na Hayriye. Tata și familia lui erau agricultori în sat. Când Ataturc a dorit să-i vadă pe frații din România în Turcia, tata s-a hotărât îndată să emigreze. În portul Constanța ei s-au îmbarcat pe vaporul Nazîm și au ajuns la Deringe și apoi la Izmit. Avea cu el doi frați (Muslim și Șevki), două surori (Ayșe și Adile). La Izmit, ei au rămas vreme de două săptămâni în depozitul și hanul de lângă Geamia Fevziye, apoi, după terminarea construcțiilor de case, s-au stabilit la Sapangea –Yanîk, sat repartizat pentru ei. Au venit la Tenidogan la sfârșitul lucrărilor de construcție. Odată cu el a venit și fratele lui din România, Mulsul Edil, cu familia, ei primind separat o locuință. Perechea Muslim-Nagie avea 6 copii ( Nadire, Șazide, Gulser, ș.a.) Mai erau frați  de-ai lui, precum Șevki Toprak și familia sa, ei au primit o locuință a lor. Soția lui Șevki Toprak, d-na Hatige, locuia cu soțul ei și cu copiii ei, Ali și Sabriye… Dl. Ismail are la Izmit încă trei copii de sex masculin, numiți Adnan, Ali și Hilmi. Eu am avut patru copii: Necat, care nu și-a găsit de lucru, Remziye și Ayșe, casnice,  d-na Fatma care muncește în prezent.

Tata, Ismail Edil a murit în 1995, mama, d-na Hayriye, a murit în 1993.

EYUP  KURT  

Am fost invitat ca musafir în casa lui Muharrem Kurt din Izmit, care se află pe strada Ismet İnönü, în fața spitalului TBC-Dispensarul Militar. Era în data de 11.02.2011, într-o vineri. Muharrem Kurt a început pe dată să povestească trecutul familiei sale. Tatăl meu, Eyup Kurt este din satul dobrogean Hagilar (1869-1917) el fiind fiul lui Fatma (1877-1955). Tata avea frați care se numeau Habip (1914-1976), Edip ( 1908- 1970), Tevfik (1912-1969), Munip (1916-1979). Bunicul meu,  dl. Omer a fost agricultor în satul Hagilar (Hagieni)  și așa și-a întreținut familia. Familia bunicului era una din cele mai înstărite din sat. Tatăl meu, Eyup Kurt a fost agricultor în satul în care s-a născut în anul 1901. El s-a căsătorit în anul 1927 cu d-na Emine. Din această căsătorie au rezultat copiii: Edibe (1928-1987), Mahmure (1931-2007)


 

                                                                                                                                                                                  Eyup  Kurt și colegiide serviciu        

Tata a urmat la Constanța școala primară, gimnaziul, după moartea bunicului, n-a mai putut termina liceul.El a venit  la data de 10.10.1938 cu vaporul, de la
Constanța la Istanbul, având familia alături de sine: Edibe, Mahmure și Regep. În timpul acestei migrații, eu eram în pântecele mamei mele. Guvernul Republicii Turcia a aranjat familia tatălui meu în satul Fîndîklî din Adapazarî. Pentru a desfășura muncile agricole, li s-a dat teren și casă. Dar, tata nu s-a stabilit la Fîndîklî.În cadrul emigrării, conform înțelegerii, s-a alăturat fratelui său, Edip, care venise în Turcia în anul 1935 la Izmit – Manastîr, el, tata, s-a stabilit la Izmit. Eu m-am născut la Izmit în anul 1939.   Anii copilăriei mele s-au desfășurat la Manastîr (Yenidogan). Covrigii

 Tanti Zehra , mamaia Emine, tanti Hediye , Birsen, Duygu

pe care îi cumpăram   cu patru bani / kuruș, noi îi vindeam cu cinci kuruș. În anii copilăriei  m-am jucat cu frații Ismet Genci, Enghin și Yîlmaz Ghenciogullarî la rezervoarele Aya Pandaleymon din Yenidogan. Apoi, Manastîr a rămas sub drumul de uscat  D-100 care s-a construit după aceea. Din anul 1938 până în anul 1945, tata a muncit ca transportator, vopsitor, negustor la Izmit, asigurând existența familiei sale. După o perioadă de timp, tata s-a întors la Fîndîklî, primul loc de emigrare, în anul 1945. Pentru că el cunoștea bine vechea limbă turcă și noua limbă turcă, a devenit funcționar la firma  Orman  /  Păduri din Kandîra. În anul 1955 s-a transferat din Kandîra la Izmit, la firma Lucrări de Împădurire. După ce a muncit 10 ani la Izmit, s-a pensionat în anul 1966. Eu am absolvit la Kandîra școala primară, gimnazială și liceul din Izmit,


Muharrem Kurt cu invenția sa                             


apoi am absolvit Universitatea Tehnică  Yîldîz / Steaua, devenind inginer mecanic. După stagiul militar, am muncit la SEKA. Serviciul Militar mi l-am efectuat la Tekirdag – Saray în calitate de ofițer de rezervă. Ceea ce relaționează viața mea de aici, este faptul că pregătirea superioară mi-am desăvârșit-o după terminarea stagiului  militar. În anul 1969 m-am căsătorit cu d-na Șakire. Așa au venit pe lume copiii mei, Duygu (ing. chimistă Univ.Bogazici) și Emre ( ODTU- ing. mec). Devenind absolventul Universității Tehnice Yildiz, am muncit, pe rând la TCK-Kastamonu, SEKA, Pirelli, PETKIM, BEMIS. În ultimii ani, am fost cadru didactic  timp de 11 ani la Univ. Kogeaeli, de unde m-am pensionat.

 

               

La pagina 225, având titlul „Din satul Teke la Deringe cu Ahmet Demir” este relatat un caz mai deosebit pentru epoca noastră. „Ahmet Demir și rudele lui au trăit în satul Teke ( Teke koy) din jud.Constanța, ei sunt concetățenii noștri din România.Înțelegerea formulată și parafată între Turcia și România a clarificat condițiile, tătarii crimeeni care au dorit să emigreze s-au angajat în obținerea actelor necesare.Tot în acele zile, cinci familii de români din sat au dorit să emigreze în Turcia.Cum cererea le-a fost aprobată, s-au îmbarcat și aceste familii de români pe vaporul Nazîm.”( Ferit Toplu, op.cit.p.226 în volumul tradus; p. 273 în volumul editat în limba turcă).

Ferit Toplu