La 20 de ani de la apariţie criteriile estetice ale revistei Helis au rămas aceleași: intuiție literară, bazată pe neobișnuit, pe inedit și, imediat după intuiţie, efectul de noutate, care corespunde efectului de sens bazat pe ambiguitate, ironie și paradox.
Vai, dar trebuie să renunţ la acest limbaj pe care până și eu îl consider prea sofisticat, mai ales că niște copii trag de mine și mă întreabă ce înseamnă Helis pentru mine. Le spun: la început Helis a fost o dorinţă modestă, dorinţa de a scrie. Apoi ajungi să scrii și mai mult și scrii, scrii până când exclami că Franz Kafka: „în definitiv, eu sunt numai literatură”. În definitiv pentru mine Helis e o revistă de meditaţie, de prietenie, de extaz.
La aceeași întrebare Dan Elias a dat un răspuns așa de poetic, de frumos: „copii, Helis este o îmbrăţişare, doar o îmbrăţişare”. „Ba, înseamnă un grup de prieteni, se insinuează Florin Ciocea, „Helis este sufletul meu”. Ooo, se minunează cop iii!
Pentru domnul Titi Damian, Helis e „academia, casa, adăpostul spiritualităţii ialomiţene”, iar pentru Vasile Iordache „Helis” înseamnă speranţă, dar şi luptă, cutezanţă.
Trasă de poalele rochiei de mânuţele copiilor Loredana Dalian s-a întors și a spus: „Copii, pentru mine „Helis” este ceva ludic, o joacă a frumuseţii”. Copiii au chicotit. Dar pentru Romeo, dar pentru Codrin, ce înseamnă „Helis”? Romeo Aurelian Ilie admite că „Helis” este un loc și un drum, un loc în care se întoarce fiul risipitor și un drum spre poezia adevărată, iar pentru domnul șerban Codrin „Helis” înseamnă străzile îngândurate ale orașului care duce în strada Nisipuri.
„Pentru mine „Helis” este o pasăre călătoare, este sinele meu ce transcende lumile”, ne anunţă Costel Bunoaica. Adrian Bucurescu decide ca un „vrăjitor spaţial” că Helis este un destin.
Marius Stan vine spre noi, se oprește și spune: „copii, Helis este o fiinţă la care se opresc prietenii mei să bea apa ei rece și limpede, un adânc de conştiinţă şi luciditate”.
Am putea face din asta o poveste, întreb eu? Da, da, vrem o poveste ! Oho, încep eu, acum 20 de ani s-a născut o fiinţă căreia i s-a pus numele Helis. și fiinţa asta are un suflet mare, e romantică, plină de idealuri, e înconjurată de prieteni și familie și mai ales, îmbrăţişează. Are un destin astral, spun unii, deși încă e mică și se joacă de-a viaţa. Dar zilele trec în casa spiritualităţii ialomiţene și fata se face mare. Iată că vine și ziua întrebărilor mari. Fata începe să iasă din casă, umblă îngândurată pe străzi, realitatea i se pare o cușca, o închisoare și fuge în lume să afle orizonturi imaginative, vrăjite. și merge și merge pe drumul de RAI, merge până la o fântână. Apă rece și limpede o înviorează. „Helis” aude un scântec de copil şi se transforma într-o pasare, zboară peste lumi îndreptându-se într-acolo spre a de copil și se transformă într-o pasăre, zboară peste lumi îndreptându-se într-acolo spre a dezvălui suferinţa, emoţia, curiozitatea. Spre a vindeca și salva. – Și copilul de ce plângea? Ei, voia să i se spună o poveste.
O poveste, e „Helis”, o poveste semnată Gheorghe Dobre!
Slobozia, 26 mai 2023
