Publicat pe

Concursul Național de Creație Literară/ Eseu ”Mihai Eminescu” -un deceniu de existență

 

            De ziua Poetului, 15 ianuarie 2019, peste Slobozia ningea poetic, orașul era argintat, învăluit într-un aer nobil, cu miros diafan.  Prin lumea noastră se auzeau vag ecouri din poezii eminesciene, răsunau ici și colo melodiile binecunoscute despre Poet.

            La Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Slobozia aveau loc ultimele pregătiri pentru organizarea Concursului Național de Creație Literară/ Eseu ”Mihai Eminescu”, ajuns anul acesta la a zecea ediție. Festivitatea de premiere a concursului avea să se desfășoare în sala de festivități a Centrului Cultural ”UNESCO” Ionel Perlea” Slobozia, unde publicul era nerăbdător să asiste la manifestarea cultural-artistică ”Dor de Eminescu”, desfășurată sub genericul Ziua Culturii Naționale.

            Amfitrionul acestei manifestări a fost doamna Elena Balog, directorul Bibliotecii Județene ”Ștefan Bănulescu” Ialomița, care a prezentat însemnătatea acestei zile pentru cultura națională și a apreciat tradiția pe care acest concurs literar a consacrat-o deja în rândul tinerilor creatori. Oficialitățile prezente la eveniment, domnul Gae Ionel, vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița, doamna Elena Pacală, director al Direcției Județene pentru Cultură Ialomița, au vorbit despre actualitatea operei eminesciene, despre adaptarea receptării operei eminesciene la tehnologia contemporană, Academia Română lansând aplicaţia digitală "Mihai Eminescu, întreaga operă".  

            Mesajul organizatorilor (prof.  Loredana Stan, prof. Cristina Tender, prof. Alina Roman) care a conținut un scurt istoric al concursului, o analiză a lucrărilor înscrise în concurs și a creaților premiate, a fost prezentat de către subsemnata. S-a accentuat rolul deosebit de important al instituțiilor partenere în cadrul acestui proiect educațional: Inspectoratul Școlar Ialomița, Consiliul Județean Ialomița, care a oferit, pentru al doilea an, premiile în valoare de 1500 de lei, Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița, Centrul Cultural UNESCO ”Ionel Perlea” Slobozia, Casa Corpului Didactic Ialomița. Dimensiunea națională a acestui proiect educațional a fost conferită de participarea numeroasă a liceenilor, fiind înscris în concurs un număr de 150 de lucrări, aparținând unor elevi din 28 de județe ale țării și din Republica Moldova.

            S-a menționat, de asemenea, că juriul format din organizatorii concursului  a acordat premiile, mențiunile, premiile speciale, la cele două secțiuni (creație literară și eseu ),  apreciind originalitatea lucrărilor, adecvarea la cerințele regulamentului și  valoarea literară a creațiilor participante la această manifestare cultural-artistică. Creațiile literare premiate au impresionat prin originalitate, prin dorința de a se îndepărta de modelele scriitoricești consacrate, prin stil îndrăzneț și mesaj adaptat consumatorilor tineri de literatură. Versurile elevilor participanți la concurs nu au respectat neapărat prozodia tradițională, imaginile poetice au fost insolite, iubirea fiind o temă dominantă în universul tinerilor creatori. Prozele premiate în cadrul concursului au propus  cititorilor o problematică variată: de la tema războiului, la condiția umană, moartea, exilul interior, călătoria în spațiu și timp. În eseurile înscrise în concurs, elevii au analizat dimensiunea națională și universală a poetului Mihai Eminescu, sub inspirația Anului 2019-Anul  Cărții. Tinerii creatori au fost  preocupați de limba și stilul eminescian, așezându-l pe poet în contextul valorilor universale, realizând interferențe între opera lui Mihai Eminescu și a altor scriitori de referință.

            S-a trecut apoi la înmânarea premiilor Concursului Național de Creație Literară/ Eseu ”Mihai Eminescu”.

            La secțiunea ESEU s-au obținut următoarele premii: Stroe Ana-Maria (Liceul Tehnologic „Toma Socolescu” Ploiești)-premiul I; Gheorghe Maria-Doriana (Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Slobozia); Spârlu  Cristina (Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu); Vancea Vivia (Colegiul Tehnic ”Traian Vuia” Oradea) -premiul al III-lea; Stoica Ștefan– Lucian (Liceul de Arte "Ionel Perlea" Slobozia)-mențiune; Cojocaru Bianca Maria (Colegiul ”Gheorghe Tătărescu” Rovinari); Untură Roxana (Colegiul ”Vasile Lovinescu” Fălticeni); Dumitru Mădălina (Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” Osica de Sus, jud.Olt); Goția Monica Ștefana (Liceul ”Don Orione” Oradea ); Cioplea Sorina Nicoleta Mădălina (Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Strehaia); Mihai Ionuț (Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” Hârșova); Scorțaru Adela Adriana (Colegiul Național "Spiru Haret" Târgu- Jiu); Nicolae Cătălina-Gabriela (Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Slobozia); Manea Lidia-Elena (Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Slobozia); Popescu Ionel (Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Slobozia)-premii speciale.

            La secțiunea CREAȚIE LITERARĂ- POEZIE s-au obținut următoarele premii:

Panait Raluca-Maria (Liceul Teoretic ,,Mihai Viteazul”, Caracal)-premiul I; Borisov Andreea-Miruna (Liceul Teoretic ,,Grigore Moisil” Tulcea)-premiul al II-lea; Panait-Drăghici Ioana (Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Slobozia); Mocanu Sabrina (Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Slobozia)-premiul al III-lea; Coroamă Ioan (Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași); Maftei-Boroi Alexandra Iulia (Școala Centrală București); Rîndașu Sorina (Liceul cu Program Sportiv Suceava)-mențiuni; Munteanu Roxana (Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu” Pitești); Grigore Cristina Roxana (Liceul Teoretic “Dimitrie Bolintineanu” București); Călin Alina (Liceul Tehnologic „Ion Mincu”, Vaslui); Barbu Delia Ionela (Colegiul Național ”Zinca Golescu” Pitești); Mihalcea Cosmin (Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu„ Constanța); Horodincu Teodora (Liceul ”Dimitrie Cantemir” Darabani); Ciocioi Ionela-Andreea (Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, Târgu- Jiu); Stan Maria-Magdalena (Colegiul Economic “Virgil Madgearu” Ploieşti ); Ardeleanu Roxana (Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu” Medgidia); Donciu Victoria (Liceul Teoretic Puhoi, satul Puhoi, r-l Ialoveni, Republica Moldova); Donciu Gabriela (Colegiul Tehnic Energetic București); Marin Andreea (Colegiul Național „Elena Cuza”, Craiova); Marin Cosmina Gabriela, Culea Claudia Roxana, Negoiță Anca, Vizitiu Pietrăreanu Maria Emilia (Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Slobozia)-premii speciale.

            La secțiunea CREAȚIE LITERARĂ- PROZĂ s-au obținut următoarele premii:

Lascu Luiza-Cristina (Colegiul Național” Spiru Haret” Târgu Jiu)-premiul I; Bocșa Briana (Liceul Teoretic ”Adam Muller Guttenbrunn”Arad)-premiul al II-lea; Duță Adrian Florin (Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Slobozia); Moise Irina (Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Slobozia)-premiul al III-lea; Nicoară Lorena (Liceul Teoretic “Dimitrie Bolintineanu” București); Ivanov Traian Bogdan (Liceul Teoretic ,,Grigore Moisil” Tulcea); Șerban Irina (Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Galați);-mențiuni; Ionescu Dan (Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Slobozia); Brăcaci Alina (Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Slobozia); Prodescu Vasile-Rareș (Liceul ,,Constantin Brâncoveanu” Horezu); Mîțan Elena (Liceul Tehnologic ,,Tomşa-Vodă” Solca, Suceava); Meleca Nicoleta (Liceul Teoretic ”Ion Luca Caragiale”, Orhei, Republica Moldova); Goția Monica Ștefana (Liceul ”Don Orione” Oradea); Argeșeanu Ștefania Alexandra (Liceul Tehnologic “Constantin Nicolăescu  Plopșor ”Plenița, Dolj); Sinca Cosmin (Liceul Teoretic ”Iulia Hasdeu” Lugoj); Telegdi Sarah (Liceul Teoretic ,,Adam Müller Guttenbrunn” Arad); Mărginean Alexandru (Colegiul Național ,,Grigore Moisil” București); Stoica  Ionela (Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui)-premii speciale.

            Premianții prezenți la festivitate au citit fragmente din lucrările personale.

            Publicul prezent în sala Centrului Cultural a fost impresionat de profunzimea mesajului transmis de eleva Gheorghe Maria Doriana în eseul său premiat: ”Talentul lui Mihai Eminescu este incontestabil, iar influența pe care a oferit-o literaturii românești este remarcabilă. Nu mulți au reușit să devină modele ale literaturii prin unicitatea pe care au reprezentat-o nu doar la momentul existenței sale, cât și în eternitate. Trebuie să afirmăm că Eminescu nu se va pierde în negura timpului, nu doar pentru că vor exista mereu adepți ai acestuia, ci și pentru contribuția pe care a dăruit-o conștiinței românești. Eminescu a revoluționat un viitor pe care nu l-a trăit fizic, dar pe care-l trăiește prin poeziile sale. El nu a fost doar un romantic, pierdut în poeziile sale, ci un om care și-a dedicat viața și poporului român, analizând societatea din care făcea parte și implicându-se în viitorul acesteia.”

            Poezia ”Copil” a elevei Panait-Drăghici Ioana a stârnit aplauze și a emoționat datorită problematicii versurilor:Sunt un copil./Mă simt mică în lumea asta mare./Obiectele din jurul meu/Devin zgârie-nori./Casa mea e un labirint./Mă pierd in ea ușor./Dulapul mi-e apartament./Deși mama zice că nu mai încap pe ușă.//Sunt un copil./N-am decât o datorie:/Să mă joc./Și asta fac în fiecare zi./De-a doctorul, de-a părintele, de-a omul mare…/Devine obositor./Dar trebuie să mă joc chiar dacă nu mai pot./Mama zice că în curând nu va mai fi un joc.// Sunt un copil./Trăiesc într-un basm./În fiecare zi îl văd/Pe Făt-frumos, pe Zmeu,/Pe Dumnezeu și hamsterul meu./Vorbesc cu ei și ne distrăm./Dar, din când în când/Râsul se oprește și ei tac./Iar o aud pe mama:/Trebuie să crești mare.//”

                ”Povestea de dragoste” citită de eleva Mocanu Sabrina a confirmat talentul literar al tinerilor premiați la concurs: ”M-ai abandonat pe o canapea șubredă, cu miros de naftalină,/
Un călău cu un surâs divin,/O nălucă ce-a posedat fiecare neuron, contaminându-l cu otrava unor scenarii false. /Mi-ai inundat gândul cu vedenii /pe care apoi le-am pus în runele unei  vechi biblioteci./Când arcurile ruginite s-au rupt, am alunecat în abis, /Dar nu ne înghițise aceeași gaură neagră./Așa eram noi făcuți,/un sistem solar  sfârșit apocaliptic, iar altul, deja în explozie. /Tu străluceai în extaz, /Eu așteptam să mă cutreieri mereu și mereu/”

                Fragmentul din proza ”Claustrofobie” citit de elevul Duță Adrian-Florin a impresionat spectatorii prin frumusețea narațiunii și maturitatea stilului artistic: ”Simt mișcările liftului, simt un gol în stomac, chiar dacă nu pot decide care e de fapt cauza, îmi simt picioarele cum se împotrivesc presiunii din podeaua liftului; simt ușor cum liftul parcurge fiecare etaj. Prin toate crăpăturile, pe la marginea oglinzii și pe la uși simt cum pătrunde atât mirosul pământului în plină arșiță, îmbinat cu mirosul asfaltului după ploaie. Aud picături de ploaie, de parcă mi-ar lovi pervazul și simt pe buze gustul unei cafele pe care nu am băut-o niciodată, o cafea care probabil m-a așteptat pe masă unui bar, în urmă unei invitații refuzate. Liftul continuă să urce, iar temperatura pare că începe să scadă. Prin crăpături nu mai simt mirosul ploii, ci mai degrabă un vânt aspru, nu atât de rece pe cât de înțepător. Dar e un vânt ciudat, căci îmi pătrunde în minte și îmi întipărește aici o imagine. Ritmul vântului se sincronizează cu mișcările fluide ale ramurilor unei sălcii înfipte în malul unui rău, un loc unde nu am reușit niciodată să ajungem împreună, în spatele cortinei ce s-a așternut peste ochii mei. Cred că am mai urcat un etaj: simt acum un miros familiar, exact ca în casa bunicii: fursecuri și scorțișoară. Îi simt mâna cum se mișcă de-a lungul spatelui meu, urcă și se oprește în părul meu, fiecare deget împletindu-se ușor printre buclele mele. Aud apoi în depărtare o ușă și glasul unei mame.”

            Rândurile acestei cronici nu pot reda cât mai plastic și convingător emoțiile tuturor tinerilor premiați, seriozitatea cu care aceștia și-au asumat rolul de creatori de opere literare, dar trebuie să  conțină mulțumirile calde adresate tuturor instituțiilor implicate în acest proiect educațional și aprecierile față de elevii și profesorii coordonatori, participanți la a zecea ediție a  Concursului Național de Creație Literară/ Eseu ”Mihai Eminescu”. A fost un spectacol în sine această paradă de talente, care fac parte dintr-o generație în care nu doar tinerețea e o calitate, ci și curajul opiniei, dorința de cunoaștere, vizionarismul, spiritul pătrunzător, respectul față de modelele culturale, sunt atribute ale valorii.

            De ziua Poetului, 15 ianuarie 2019, peste lumea noastră a nins cu poezie, emoție și frumos, așa cum va ninge în fiecare iarnă românească.

prof. Loredana Stan

Publicat pe

VELADIYE  NASIROVA : SURGHIUNUL – CUM A FOST POSIBIL?

   „ Mama noastră – Veladiye Ametovna Nasîrova, s-a născut la 4 mai 1922 în satul Qîzîltaș, din reg.Yalta; a murit la data de 24 ian.2009 în orașul Qoqand din Uzbekistan. Înainte de război începuse să studieze la Institutul Pedagogic de filologie din Aqmescit. Dar războiul, apoi surghiunul, nu i-au permis să-și continuie studiile” – așa își începe amintirile despre Veladiye Nasîrova fiul ei, Ruslan Mustafaev. Ne exprimăm recunoștința și mulțumirile pentru Duslan aga și Akim Müstiafaev pentru ajutorul acordat în redactarea acestor amintiri.(Revista „NENKECAN”(se pronunță NENKEGEAN)nbr.18  / 2017, pag.6-13); traducerea din lb.rusă  – de  E.Bekirov)   

„Noi am intrat în Bagceasaray în ziua de 17 aprilie 1944, orele 15,00 când orașul a fost eliberat de trupele germane(.Ne-am îndreptat spre comitetul raion al (n.n. de partid comunist). (…) Eu, secretar al Comsomolului, îl cunoscusem pe Murtazaev la Krasnodar, el acum era secretarul prim. La Bagceasaray erau aduși mulți răniți, din împrejurimi și din Aqyar (Sevastopol). Trebuia să deschidem un spital.(…) A doua zi, Murtazaev m-a chemat urgent în biroul lui. Acolo l-am cunoscut pe comisarul Mustafaev Selim aga, șeful partizanilor crimeeni de sud după unirea tuturor partizanilor antifasciști tătari din munții Crimeii. Ne-am salutat cu repect, apoi am observat că Mustafa aga nu-și dezbrăcase încă hainele de partizan. „Abia de câteva zile am terminat războiul din pădurile noastre”, n-am apucat să mă schimb, acum am fost chemat la partid, la obkom, a mai spus el.  Trebuie să merg la Aqmescit(Simferopol). Lângă el se mai afla un om, unul din comandanții partizanilor otrad. *-Uite, ascultă cum Selimov îl laudă pe Muedinov al tău, a spus Murtazaev.(îl propusesem ca secretar II) 

*-Ai făcut o treabă bună luându-l pe Muedinov ca secretar II, a încheiat Selim   ov. Merită flăcăul! Este curajos, el era razvezka la noi, ne dădea informații foarte bune. Rămâneam uimiți de spiritul lui de observație. Orașul îl considera  dușman, ba erau chiar să-l omoare. Le-a suportat pe toate. Comandamentul a luat în considerație curajul și abnegația sa ( sub acoperire lucra la nemți) și l-a decorat cu „Steaua Roșie”.(…) Atunci i-am pus la dosar caracterizarea.                        

 

Partizani tătari antifasciști din grupul de sud unit(1942-1944)

Au trecut ani…În 1946 , eram la Andijan, Uzbekistan. Într-una din zile am fost chemată la NKVD. Omul care m-a primit mi-a făcut semn să iau loc. Apoi, a trecut direct la subiect: să-i vorbesc despre Muedinov cu observația ”trebuia să știți pe cine luați la muncă în cadrul comitetului de partid raional. Eu am sărit de la locul meu:                                                                  

– Ce spuneți dv? Muedinov n-a fost trădător. Era un partizan curajos și războinic! Partidul  l-a lăsat în oraș. A intrat în serviciul poliției ocupându-se de „razvedka”. A primit medalia „Steaua Roșie” din partea comandamentului de partizani uniți în sud. Despre el puteți consulta caracterizarea acestui comandament.                                                       *-Ai vreun martor care să susțină ideea aceasta? Eu lăsasem atunci la Aqmescit toate actele cu referire la Muedinov, în cadrul oblast comsomol-ului. Tovarășul Selimov, comisarul partizanilor de sud uniți trăiește la Tașkent, el poate să dea mărturie. Vitejii partizani fuseseră declarați haini, trădători, fuseseră arestați, aruncați în închisori sau în lagăre. Ei erau jertfele surghiunului nostru, ei nu aveau nici măcar posibilitatea să-și dovedească adevărata identitate. Au mai trecut ani…În 1981 am primit o scrisoare din Crimeea. Oare cine putea să-mi scrie mie din Crimeea? Când am deschis plicul, am văzut că îmi scrisese Muedinov. Da, da, Useyin îmi scrisese. Cum a ajuns el în Crimeea? Useiyn scria că a stat 6 ani la închisoare, apoi a fost eliberat. Recunoscându-i -se drepturile, a primit voie ca să trăiască în Crimeea. Fiind „Partizanul Marelui Război al Patriei” i-au redat medalia aceasta, Dar ordinul „Steaua Roșie” nu i s-a înapoiat. După o perioadă scrisorile ne-au fost întrerupte.(…) Către sfârșitul lunii aprilie 1944 am înmormântat cu mare alai trupurile comsomoliștilor podpolieci care fuseseră uciși de nemți înainte de eliberarea Bagceasaray-ului. Am făcut această înmormântare de suflet la rugămintea părinților lor. Erau 22 de comsomoliști  tătari.În plus, i-am înmormântat și pe acei răniți din spitale, care au murit după ce apăraseră ca soldați orașul Aqyar. Îmi amintesc câteva nume ale voluntarilor: Rebya Gepparova, Suvade Useiynova, Sidika Halilova, Bilal Osmanov, Mustafaeva, Uriye  Osmanova, Umerov, Suvade Muratova, Rudenko,Tarasova, Diana Safarova, Irina Bugașceva și, firește, Useiyn Muedinov. Mai erau și alții. Ei au muncit cu devotament sovietic pentru a se întemeia comitetul raional, spitalele, armatele necesare, frontul, deseori pregătind cadouri de la ei pentru răniți. Da, însă, curînd, viața oamenilor va fi spulberată, în 20 de minute, ei, fiii unui popor întreg vor rămâne fără de niciun drept! Nimeni nu știa de drama trăită de către ceceni și inguși în februarie 1944. Răniții spitalelor spuneau: „voi sunteți un popor minunat, aici ne simțim ca acasă! Ne îngrijiți și ne mai aduceți mâncăruri de ale voastre de acasă. În data de 15 mai 1944 a intrat în biroul meu una dintre fetele activiste ale comsomolului,Uri ye Osmanova, spunând speriată: *-Veladiye! Cică au de gând să-i trimită în surghiun pe tătarii crimeeni! Mi-a spus locotenentul rănit care locuiește în casa noastră. Așa mi-a spus: „Nici eu nu cred, pentru că este foarte greu să scoți un popor întreg din țară! Oricum, voi să fiți pregătiți pentru orice eventualitate, pregătiți-vă mâncare! De frică, am alergat la tine, poate că tu știi ceva… Nici eu n-am crezut, se discuta despre cei care au colaborat cu nemții în vremea ocupației germane, dar nu era de crezut că tot poporul se va trimite în surghiun. Așadar, am liniștit-o pe Uriye.(…)                                                                                                    

În dimineața zilei de 17 mai  (n.n. 1944) a venit mama. Ei (ea și fratele meu) abia acum reveniseră la Aqmescit-ul eliberat de ocupație (n.n. germană). După ce ne-am salutat, eu m-am repezit la comitetul raional. Seara, m-am întors devreme acasă. Mama m-a anunțat că va pleca să-și viziteze rudele. Nu puteam să ne închipuim nenorocirea care urma peste câteva ore să ne lovească! În 20 de minute poți să-ți părăsești locuința pentru totdeauna? ! Mamele își vor pierde copiii, copiii se vor rătăci de mame! Ani de căutare prin Urali, Asia Centrală, Siberia, ne vor măcina sufletele și trupurile înfometate și bolnave de spaimele secolului!  Foștii partizani (n.n. anifasciști) vor primi lagăr pentru 25 de ani! (…)

Revista Nenkegean apare sub directa coordonare a d-nei Zera Bekirova ( textul meu este o traducere din paginile 6 -13.

În zorii zilei de 18 mai la ora 5 ,00 (n.n. 1944) cineva a bătut la poarta noastră. Tanti Ayșe a deschis.Au intrat înăuntru oameni înarmați, ostași. Eu eram adeseori chemată în miez de noapte la muncă. De aceea nu m-am gândit la ceva rău. M-am îmbrăcat repede și am ieșit în curte. În fața mea s-a oprit locotenentul NKVD  /- Ce s-a întâmplat? Sunt chemată la lucru? am întrebat eu.  El tăcea. Apoi, privindu-mă în ochi, a vorbit cu voce înceată: *-Partidul și guvernul URSS, conform hotărârii comitetului executiv, a decis surghiunul tătarilor crimeeni din Crimeea. El a mai spus câte ceva, dar eu nu înțelegeam.  *- Pe cine scot din țară? Unde îi scot?  Locotenentul a repetat. *- Toți sunteți scoși, împreună cu guvernul Crimeii. Deci, locotenentul care lucra în medicină, Iza Dalinski și căpitanul rănit au avut dreptate. Ia uită-te, n-am crezut în vorbele lor… Acum, nici acum nu cred, chiar după ce am auzit vorbele locotenentului NKVD! Eu devenisem de piatră, acolo unde mă aflam, eram inconștientă. Privirile mi s-au întunecat, în gât simțeam un pumn care mă sufoca. (…) Când am terminat de dat în primire actele de la locul de muncă, am fost duși în locul unde fuseseră adunați toți locuitorii tătari din Bagceasaray. Eu eram cu Sayde, aveam de o parte și de alta soldați înarmați. La capătul străzii l-am văzut pe Murtazaev dus între soldați. El era îmbrăcat ca întotdeauna în haine militare, pe piept strălucea medalia „Pentru apărarea Aqyar-ului” Șchiopăta. (…) În timpul ocupației (n.n. germane) aici, în maidanul orașului nemții adunau oamenii pe care apoi îi împușcau. De aceea tătarii strigau, crezând că rușii vor proceda la fel, împușcându-i. Mulți oameni fuseseră scoși în 15-20 de minute din casele lor. Nu aveau decât hainele de pe ei. (n.n. din alte mărturii știm că cei care s-au opus erau împușcați, conform ordinului).(…) La ora 10,00 dimineața ne-au urcat în vagoane. Se pare că aceste vagoane erau de transport marfă. Vagoanele erau împărțite în trei părți, de cîte două etaje. În loc de ferestre aveau o deschidere de 20 cm care fusese închisă cu scânduri prinse în cuie. Noi am avut parte de un vagon special, eram 10 oameni cu membrii familiilor noastre. Numai mama mea fusese trimisă cu primul eșalon. În alte vagoane erau câte 30-35 de oameni. Toate erau păzite. Era înterzisă deschiderea ușilor. Nu aveam voie să coborăm ca să luăm apă, setea era unul dintre dușmanii noștri. După 20 de zile de drum oamenii au simțit căldurile înăbușitoare ale Asiei  Centrale. Drumul nostru în Uzbekistan a durat o lună. Pe noi ne-au oprit la colhozul Urgut din raionul Ahunbabaev regiunea Samarkand. Acolo, ne așteptau alte necazuri (n.n. din alte surse am aflat că uzbecilor li se spusese că vor veni criminali, de aceea au fost primiți cu pietre…Abia când au coborât bătrînii cu bărbile albe, femeile cu părul alb și copiii soldaților de pe frontul antihitlerist, strigând: „Allah! Allah! și sărutând pământul, uzbecii au înțeles cine erau surghiuniții).(…) Evenimentele tragice ale acelor ani nu ni le amintim ușor. Da! Însă tinerii nu trebuie să uite rănile care vor mai sângera multă vreme pe trupurile poporului nostru. Și, la asemenea fapte, trebuie să adăugăm forța supraviețuitorilor. 

Traducere şi prezentare: Guner Akmolla

Publicat pe

…nu toate visele pot fi ucise!

 

Despre Petre Ioan Crețu, în prezentarea de pe coperta volumului ”Ucigașii de vise” (Editura Etnous, 2018), Horia Gârbea spune că poezia acestuia pendulează între modernismul lui Nichita Stănescu și postmodernismul lui Ion Stratan și că este un poet ”al profundelor grețuri existențiale”. Mai mult, poezia lui Petre Ioan Crețu are dramatism, mefiență, provoacă realitatea la un dialog pe terenul cuvintelor. Excelent, în integralitate, ciclul ”acoperișuri”, un fel de ”noduri” stănesciene, în fapt 11 poeme în proză despre neputința de a comunica, de a evolua într-o lume prea îngustă. Ilustrăm demersul nostru cu unul dintre ”acoperișuri”: ”să-ți privești moartea în ochi să o lași să vină la tine să o mângâi ușor pe obraz și ea să se întindă lângă tine pe pat într-un gest tandru duios aș putea sta așa o veșnicie ea cu singurătatea ei eu cu singurătatea mea ce încă mai doare ce-am mai făcut nimicuri de-ale noastre o, tu pasăre galbenă în cioc cui îi mai porți noroc între paharul meu cu vodcă și paharul tău cu har se construiesc distanțe și poeme și nu mă duce pe mine să mă pierd în lucruri mărunte dă-mi harul să plâng ultimul meu poem și versurile să-mi cadă grele din suflet lumea se naște aici sub mine o simt cum se mișcă că este că-i vie nu e himeră nici gând de poet e ca un fir de plantă plăpândă subțire// în lipsă de spațiu mi s-a dat un bulgăraș de viață ca pe o nouă șansă de moarte și mi s-au mai dat aripi, aripi mari, ce aripi mari am! te rog înnoadă-mi-le la spate” (acoperiș 11). Ei, dacă ai ”un acoperiș” bun deasupra capului, nu toate visele pot fi ucise! Succes!

Adrian Alui Gheorghe

Publicat pe

„Oamenii Unirii”

Sub titlul „Oamenii Unirii”, a apărut la Slobozia o carte, în cadrul unui proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și coordonat de domnul Gigi Constantin și Casa Municipală de Cultură din Slobozia (director Ionel Constantin), ajutat de domnul Gheorghe Dobre, redactorul șef al publicației culturale ialomițene „Helis”.
Cartea a fost lansată în data de 12 decembrie 2018, la Casa de Cultură din Slobozia, în prezența celor implicați și a unui public destul de restrâns, dacă ne gândim la contextul în care a apărut volumul, și anume celebrarea a 100 de ani de la Marea Unire a Românilor.
În Cuvântul Înainte, Primarul Municipiului Slobozia, domnul Adrian Nicolae Mocioniu afirmă că, în spiritul respectării și promovării valorilor, „am considerat necesar să încercăm acest exercițiu, care să aducă între aceleași pagini versuri și eseuri ale celor care mențin vie memoria culturală în acest colț de țară – Câmpia Soarelui. Aceasta și prin prisma faptului că unitatea culturală a precedat unitatea statală.”
Autorii ialomițeni ale căror eseuri, proze și poezii sunt cuprinse în carte sunt, în ordinea din volum: Ilie Comănița, Mihăiță Macoveanu, Vitalie Buzu, Adrian Bucurescu, Marian Ștefan, Florentina Loredana Dalian, Costel Bunoaica, Gheorghe Dobre, Marin Constantin, Nicolae Teoharie, Dan Elias, Marius Stan, F. M. Ciocea, Șerban Codrin și Alexandra Boștină (elevă, îndrumată de doamna profesoară Emilia Vlad).
În cadrul lansării, au existat câteva luări de cuvânt pe tema Unirii, recital de versuri și un moment muzical prezentat de solista Mădălina Mantu. La final, s-a făcut premierea autorilor.
Dintre cei care au onorat lansarea cărții cu prezența lor, îi amintim pe următorii: scriitorii Gheorghe Dobre, Costel Bunoaica, Vasile Iordache, Petre Ioan Crețu, Florin Ciocea, Ștefan Neagu, Florentina Loredana Dalian și Aurel Dobre (din Călărași), profesorii Vitalie Buzu și Emilia Vlad, însoțiți de câțiva elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul”, Mihăiță Macoveanu, Mădălina Mantu, Rodica Radu și, bineînțeles, amfitrionii: Gigi Constantin și Ionel Constantin.
Felicităm această inițiativă și pe realizatorii ei, exprimându-ne, totodată, regretul că evenimentul nu a beneficiat de o mai mare vizibilitate, gândind că ar fi meritat, dacă nu pentru proiectul în sine, măcar pentru ceea ce a stat la baza lui, și anume sărbătoarea Marii Uniri. Oricum, cartea va fi oferită școlilor și bibliotecilor ialomițene și – cine știe? – poate va mai beneficia de o lansare, într-un alt context.

Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 13 decembrie 2018
Foto: Gigi Constantin

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicat pe

Lansarea cărții „Ucigașii de vise” – Petre Ioan Crețu

 

Deși am participat la mai multe evenimente, unde am putut înmâna și vorbi despre carte, lansarea propriu-zisă a avut loc pe data de 23 septembrie anul acesta, de la ora 18 la ora 20, la radio Romantic.

Voi reda mai jos intervențiile poetei Adriana Popa pe pagina de Facebook a postului, poeta citise deja cartea încă de când a făcut ultima corectură, pentru care îi mulțumesc foarte mult.

„Petre Ioan Creţu, aflat la cea de-a treia carte, este acel poet care accede spre esenţele poeziei, purtând iubirea în suflet, lumina şi adevărul.

Strigătul homeric al lui Pic, într-o lume care nu mai preţuieşte valoarea, libertatea, frumuseţea. Pic, trezit din neant, doreşte să fie înţeles, iar tensiunea existenţei lui, încoronată de dorinţa de a fi înţeles, este atât de mare, încât a devenit " clopoţel de taină" şi "un străjer de chin".

Universul poetic al lui Petre Ioan Creţu este exprimat prin idee, dar în acelaşi timp ideea, transformă naturalul în abstract, poetul fiind tributar profesiei sale, aceea de inginer. De aici, rigoarea şi forţa cuvântului său!

Trăind în Bărăgan, unde " câmpia stă în genunchi", unde miroase " a iarbă crudă, a iasomie", iubirea are şi ea braţele " bântuite de umbre", " sânii plini de lumină", fiind închisoare şi "capcana divină".

Bărăganul, cu viscolul lui, cu bratele – focuri sub lună, este personaj principal în poezia lui Petre Ioan Creţu. De aici, melancolia ce pluteşte, ca o brumă uşoară, peste versurile poetului.

Poezia lui Petre Ioan Creţu are o dimensiune general şi fundamental umană. E acea dorinţă de a se vedea pe el însuşi în oglindă, fiind, în acelaşi timp, el însuşi oglinda. Ideea de singurătate şi sentimentul de singurătate, provin din unicitatea omului, din totala neasemănare a omului Petre Ioan Creţu cu el însuşi. De aceea poezia lui este o continuă căutare a propriului eu.

Petre Ioan Creţu este îndrăgostitul etern. De viaţă, de fluturi, de frumos. Iubirea lui are spaţialitate şi relief, iubirea aduce, parcă, o sintaxă a stelelor.

Petre Ioan Creţu face din perfecţiune un zbor către lumină.Poetul poate să nască existenţe concrete, aşa cum din tâmpla lui Jupiter, Atena, zeiţa înţelepciunii, s-a putut întrupa.”

 

Pentru cei care doresc să re asculte emisiunea de la radio o pot face de pe pagina mea https://petreioancretu.ro/lansarea-cartii-ucigasii-de-vise-la-radio-romantic-armonie-si-bucurie/

 

Petre Ioan Crețu