Publicat pe

CRIMEEA – DOBROGEA – TURCIA

DESTINUL POPORULUI MEU

Güner Akmolla

M-am născut și mi-am desăvârșit formația culturală în România, de aceea  mă bucur că sunt fiica acestui pământ „binecuvântat de  Domnul pre pământ” și participarea mea la Centenarul Marii Uniri  am formulat-o prin trei cărți:  traducerea cărții „Axa Crimeea-Dobrogea-Kogeaeli a tătarilor crimeieni” de Ferit Toplu, din Turcia, dar familia i-a plecat de aici, din România în 1936, „O viață în slujba Crimeii” de Mustegep Ulkusal și am avut norocul să fiu inclusă în Antologia „Unirea face puterea”de  d-na dr.Elena  Armenescu, volum care se bucură de prefața ac. prof. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române.

Înțelegerea dintre România și Turcia pentru cei care doreau să plece în Turcia a avut loc în anul 1935.(autorul citează data de 4 sept.1936 când cei doi conducători de stat, Președintele Mustafa Kemal Ataturc și Regele  Carol al II-lea au semnat pactul de migrare legală, în urma tratativelor ce au durat peste un an de zile.S-au construit case, s-au reparat locuințe,  s-au atribuit ogoare, vite, unelte pentru un număr de  11.280 de familii, cu 79.287 de persoane. M.K.Ataturc avea o lozincă: „Emigranții sunt memoria națională din teritoriile pierdute”. (op.cit.pag. 29) În această acțiune, un rol deosebit de important a avut ambasadorul Turciei, Exc. Sa Domnul Hamdullah Suphi Bey, personalitate cunoscută ca un naționalist și din operele marelui fiu tătar al Dobrogei, av. Mustegep Ulkusal. În perioada Ataturc, au venit în Turcia din Bulgaria, Grecia, Albania, România  un număr de cel puțin 410.000 de migranți. „De altfel, statisticile turcești sunt clare, deoarece, după anexarea Crimeii Rusiei țariste (1783) migrarea a crescut an de an, cauza fiind politica de exterminare dusă de guvernul rus:  „1.800.000 de tătari au emigrat în perioada 1783-1922, valul cel mai mare fiind înregistrat  după războiul Crimeii (1853 – 1856) acest val durând 10 ani!” ( n.n.  Niciun document nu invocă faptul că  armata turcă debarcată în Crimeea, soldații care au murit pentru un deget de pământ, erau fiii tătarilor emigrați!

Ei știau că acest moment ar putea fi ultima lor speranță!)” Citez: „În acești ani nogaii au organizat cea mai mare migrație posibilă în teritoriile otomane, stepa kâpceagă   devenind pustie după acest eveniment. Migrația nogailor prin teritoriul Crimeii a creat panică printre tătari, a dus la organizarea  unui nou val migrator sub deviza „dacă nu plecăm acum în statele califatului, mâine nu va mai fi posibilitatea aceasta, cei rămași vor fi creștinați forțat.” (op. cit. pag. 26)

Pe lângă multe alte înlesniri, din care aș aminti doar faptul că Ataturc a ordonat ca tătarii crimeeni să fie așezați într-o zonă cu relief care să amintească peisaje din Crimeea!, două vapoare, Cumhuriyet (Republica ) și Nazîm Bey, au fost puse la dispoziția migranților, în mod gratuit. Cartea d-lui Ferit Toplu este importantă atât din punct de vedere literar-istoric dar și ca o realizare a destinelor umane, fotografiile ilustrând pe cei plecați din România dar și pe urmașii acestora, deveniți ingineri, doctori, politicieni.  Voi da câteva exemple:  NECDET   EDIL  /  NEGIDET  EDIL

Suntem la Izmit-Yenidogan.Suntem pe una din străzile din spatele Geamiei Verzi. Am sunat la ușa casei pe  care ne-a arătat-o unchiul Murat (Onat). În această casă trăiau frați de ai noștri care au venit în anul 1935 cu vaporul Nazîm. Această familie avea ca șef în acel an 1935 pe dl. Ismail Edil. Acum șeful familiei era Negidet Edil. Acum să ascultăm evocările domnului Negidet…   Tata, Ismail Edil, s-a născut în anul 1901 în satul dobrogean Edil. Din această pricină el și-a luat numele de familie Edil, atunci când s-a decalat legea. Mama se numea d-na Hayriye. Tata și familia lui erau agricultori în sat. Când Ataturc a dorit să-i vadă pe frații din România în Turcia, tata s-a hotărât îndată să emigreze. În portul Constanța ei s-au îmbarcat pe vaporul Nazîm și au ajuns la Deringe și apoi la Izmit. Avea cu el doi frați (Muslim și Șevki), două surori (Ayșe și Adile). La Izmit, ei au rămas vreme de două săptămâni în depozitul și hanul de lângă Geamia Fevziye, apoi, după terminarea construcțiilor de case, s-au stabilit la Sapangea –Yanîk, sat repartizat pentru ei. Au venit la Tenidogan la sfârșitul lucrărilor de construcție. Odată cu el a venit și fratele lui din România, Mulsul Edil, cu familia, ei primind separat o locuință. Perechea Muslim-Nagie avea 6 copii ( Nadire, Șazide, Gulser, ș.a.) Mai erau frați  de-ai lui, precum Șevki Toprak și familia sa, ei au primit o locuință a lor. Soția lui Șevki Toprak, d-na Hatige, locuia cu soțul ei și cu copiii ei, Ali și Sabriye… Dl. Ismail are la Izmit încă trei copii de sex masculin, numiți Adnan, Ali și Hilmi. Eu am avut patru copii: Necat, care nu și-a găsit de lucru, Remziye și Ayșe, casnice,  d-na Fatma care muncește în prezent.

Tata, Ismail Edil a murit în 1995, mama, d-na Hayriye, a murit în 1993.

EYUP  KURT  

Am fost invitat ca musafir în casa lui Muharrem Kurt din Izmit, care se află pe strada Ismet İnönü, în fața spitalului TBC-Dispensarul Militar. Era în data de 11.02.2011, într-o vineri. Muharrem Kurt a început pe dată să povestească trecutul familiei sale. Tatăl meu, Eyup Kurt este din satul dobrogean Hagilar (1869-1917) el fiind fiul lui Fatma (1877-1955). Tata avea frați care se numeau Habip (1914-1976), Edip ( 1908- 1970), Tevfik (1912-1969), Munip (1916-1979). Bunicul meu,  dl. Omer a fost agricultor în satul Hagilar (Hagieni)  și așa și-a întreținut familia. Familia bunicului era una din cele mai înstărite din sat. Tatăl meu, Eyup Kurt a fost agricultor în satul în care s-a născut în anul 1901. El s-a căsătorit în anul 1927 cu d-na Emine. Din această căsătorie au rezultat copiii: Edibe (1928-1987), Mahmure (1931-2007)


 

                                                                                                                                                                                  Eyup  Kurt și colegiide serviciu        

Tata a urmat la Constanța școala primară, gimnaziul, după moartea bunicului, n-a mai putut termina liceul.El a venit  la data de 10.10.1938 cu vaporul, de la
Constanța la Istanbul, având familia alături de sine: Edibe, Mahmure și Regep. În timpul acestei migrații, eu eram în pântecele mamei mele. Guvernul Republicii Turcia a aranjat familia tatălui meu în satul Fîndîklî din Adapazarî. Pentru a desfășura muncile agricole, li s-a dat teren și casă. Dar, tata nu s-a stabilit la Fîndîklî.În cadrul emigrării, conform înțelegerii, s-a alăturat fratelui său, Edip, care venise în Turcia în anul 1935 la Izmit – Manastîr, el, tata, s-a stabilit la Izmit. Eu m-am născut la Izmit în anul 1939.   Anii copilăriei mele s-au desfășurat la Manastîr (Yenidogan). Covrigii

 Tanti Zehra , mamaia Emine, tanti Hediye , Birsen, Duygu

pe care îi cumpăram   cu patru bani / kuruș, noi îi vindeam cu cinci kuruș. În anii copilăriei  m-am jucat cu frații Ismet Genci, Enghin și Yîlmaz Ghenciogullarî la rezervoarele Aya Pandaleymon din Yenidogan. Apoi, Manastîr a rămas sub drumul de uscat  D-100 care s-a construit după aceea. Din anul 1938 până în anul 1945, tata a muncit ca transportator, vopsitor, negustor la Izmit, asigurând existența familiei sale. După o perioadă de timp, tata s-a întors la Fîndîklî, primul loc de emigrare, în anul 1945. Pentru că el cunoștea bine vechea limbă turcă și noua limbă turcă, a devenit funcționar la firma  Orman  /  Păduri din Kandîra. În anul 1955 s-a transferat din Kandîra la Izmit, la firma Lucrări de Împădurire. După ce a muncit 10 ani la Izmit, s-a pensionat în anul 1966. Eu am absolvit la Kandîra școala primară, gimnazială și liceul din Izmit,


Muharrem Kurt cu invenția sa                             


apoi am absolvit Universitatea Tehnică  Yîldîz / Steaua, devenind inginer mecanic. După stagiul militar, am muncit la SEKA. Serviciul Militar mi l-am efectuat la Tekirdag – Saray în calitate de ofițer de rezervă. Ceea ce relaționează viața mea de aici, este faptul că pregătirea superioară mi-am desăvârșit-o după terminarea stagiului  militar. În anul 1969 m-am căsătorit cu d-na Șakire. Așa au venit pe lume copiii mei, Duygu (ing. chimistă Univ.Bogazici) și Emre ( ODTU- ing. mec). Devenind absolventul Universității Tehnice Yildiz, am muncit, pe rând la TCK-Kastamonu, SEKA, Pirelli, PETKIM, BEMIS. În ultimii ani, am fost cadru didactic  timp de 11 ani la Univ. Kogeaeli, de unde m-am pensionat.

 

               

La pagina 225, având titlul „Din satul Teke la Deringe cu Ahmet Demir” este relatat un caz mai deosebit pentru epoca noastră. „Ahmet Demir și rudele lui au trăit în satul Teke ( Teke koy) din jud.Constanța, ei sunt concetățenii noștri din România.Înțelegerea formulată și parafată între Turcia și România a clarificat condițiile, tătarii crimeeni care au dorit să emigreze s-au angajat în obținerea actelor necesare.Tot în acele zile, cinci familii de români din sat au dorit să emigreze în Turcia.Cum cererea le-a fost aprobată, s-au îmbarcat și aceste familii de români pe vaporul Nazîm.”( Ferit Toplu, op.cit.p.226 în volumul tradus; p. 273 în volumul editat în limba turcă).

Ferit Toplu

Publicat pe

Salonul Anual de Carte

În perioada 01 – 31 octombrie 2019, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Judeţeană „Ştefan Bănulescu” Ialomița, organizează ediţia cu numărul XXVIII a SALONULUI ANUAL DE CARTE, manifestare culturală tradiţională, de referinţă pentru comunitatea locală şi judeţeană.

În cadrul acestuia vor fi organizate expoziţii de carte cu noile achiziţii ale bibliotecii, întâlniri cu scriitori, oameni din diverse domenii ale culturii, editori, lansări și prezentări de carte, dezbateri, conferințe, concerte.

Prilej de dialog și informare, Salonul de carte s-a dovedit de fiecare dată interesant și atractiv, un loc unde iubitorii paginilor tipărite s-au întâlnit, au discutat, au dezbătut teme importante din domeniul publicisticii și nu numai. Expoziția de carte este deschisă pe toată perioada lunii octombrie, în Galeriile Arcadia din incinta Centrului Cultural UNESCO "Ionel Perlea".Iubitorii de carte sunt așteptați să se alăture acestui eveniment cultural pentru a descoperi bogăția pe care ne-o transmite lectura.

 

Biblioteca Județeană Ialomița

 

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

 

Publicat pe

Școala Gimnazială din Ion Roată se numeşte, din 5 septembrie, „Prof. Ioan Man”

Petronela MOROIANU

 

Momente unice și pline de emoție pentru școala din localitatea Ion Roată. Acțiunea care a marcat schimbarea denumirii în Școala Gimnazială „Ioan Man” a adunat foste și actuale cadre didactice, foști elevi și a stârnit lacrimi de bucurie și de nostalgie în același timp, prilej cu care au fost depănate amintiri legate de cel care a fost prof. Ioan Man, om de o înaltă ținută morală, culturală și socială.

În organizarea deosebită au avut un rol important reprezentanții unității de învățământ, prin grija directorului Irina Mădălina Vasilescu, a primarului Mihai Ghiță și a câtorva consilieri locali.

La eveniment au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, Ionel Gae, preoții Olaru Mihail și Prună Constantin, membrii familiei Man, directorul Bibliotecii Municipale Urziceni „Constantin Țoiu”, fii ai satului, respectiv Negoiță Costel, Cazacu Marinică, Dobre Gheorghe, Cotleanu Mihai, Ștefan Aneta, doctorul Ștefan Constantina și Văduva Ion, scriitor și profesor.

Viața și activitatea prof. Ioan Man

Înainte de a-l aduce în prim-plan pe marele OM Ioan Man, trebuie să vorbim despre școala din Ion Roată care la început a funcționat în case particulare sau cârciumi. Abia în 1912 este construit un local propriu. În perioada de dinainte de Primul Război Mondial, cât și în perioada interbelică, dar și după al Doilea Război Mondial, în localitatea Ion Roată, copiii care frecventau școala făceau doar patru clase. Prima clasă a V-a este înființată abia în 1959 și avea două cadre didactice. Unul era directorul școlii, Cristache Dumitrescu, iar cel de al doilea profesorul Ioan Man. Ultimul era un fel de învățător deoarece preda zece discipline fiind și dirigintele clasei. Ioan Man s-a născut la 24.06.1934, în localitatea Meșcreac, județul Alba. Școala primară a urmat-o în satul natal, între anii 1941- 1945, pentru ca în anul 1952 să termine Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș.

A fost absolvent al Universitatății din București, Facultatea de Istorie, specializarea Arhivistică, promoția 1958. În timpul studenției a făcut parte din ansamblul artistic al Universității din București ca solist vocal de muzică populară și membru al corului dirijat de Nicolae Ciobanu. Cu aceste formații artistice a dat spectacole în mai multe orașe din județele Argeș, Dâmbovița, Ilfov, Prahova și Teleorman. A început cariera didactică la Școala Broșteni unde a predat în anul școlar 1958-1959. Din 1959 și până în 2001, așadar vreme de 42 de ani, profesorul Ioan Man a predat neîntrerupt la Școala Ion Roată. Acesta a fost director al școlii în perioadele 1965-1969 și 1981-1985, iar în 1965 inspector metodist la Secția de Învățământ a Raionului Urziceni. A fost distins cu titlul de Profesor Evidențiat conform Ordinului Ministrului Învățământului nr. 662/22.06.1970.

Pe lângă prestigioasa activitate didactică, Ioan Man a avut și una publicistică. Cea mai importantă realizare este „Monografia comunei Ion Roată, județul Ialomița”, apărută la Editura Hellis din Slobozia, în anul 2005, urmată de ediția a II-a (revizuită și adăugită), în anul 2012. O altă preocupare deosebită a profesorului a fost promovarea uneia dintre cele mai mari personalități ale comunei Ion Roată. Este vorba de Evanghelie Zappa, promotorul Jocurilor Olimpice Moderne.

De asemenea, a prezentat la Academia Olimpică Română, filiala București, în cadrul Sesiunii anuale de referate și comunicări științifice cu tema „Spiritul olimpic reflectat în istorie, cultură și educație” articolul „Adevăr și legendă despre Evanghelie Zappa” (1996). Pentru activitatea sa, Ioan Man a primit din partea Academiei Olimpice Române, la data de 19.06.2005, titlul de cel mai bun istoric sportiv. Aceeași promovare a fost făcută și Complexului „Evanghelie Zappa” (biserica și ruinele conacului).

Datorită numeroaselor descoperiri făcute în domeniul arheologic pe teritoriul comunei, unde a avut o activitate de aproape jumătate de secol, locuitorii acesteia au aflat lucruri inedite despre evoluția omului pe teritoriul localităților Ion Roată și Broșteni. De asemenea, Ioan Man a fost un pasionat de filatelie și conducător al unui grup vocal din localitate, participând cu acesta la diverse concursuri, fapt dovedit de diplomele acordate. Vreme de 33 de ani a organizat numeroase excursii în țară la care au participat sute de elevi ai școlii. Activitatea didactică, arheologică, filatelică, muzicală și organizarea de excursii a fost remarcată de-a lungul timpului în presa centrală și locală.

După evenimentele din 1989, Ioan Man a făcut demersuri pentru reînființarea comunei Ion Roată. În anul 1989, comuna fusese desființată, iar satele Ion Roată și Broșteni au fost arondate comunei Alexeni. După reînființarea comunei a fost primul primar al acesteia, iar în perioada 1996-2000, consilier local. Tot ca urmare a eforturilor domnului profesor, regele Mihai I și soția sa, Ana, au vizitat localitatea în data de 25 iunie 1998, iar viitorul președinte Emil Constantinescu a făcut același lucru la 26 septembrie 1995. De asemenea, în fiecare an, este sărbătorită Ziua satului Ion Roată, în data de 24 iunie, tot datorită stăruinței profesorului Man. Având în vedere  prestigioasa activitate în slujba școlii și a comunității, i s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al comunei Ion Roată.

În marea sa lucrare  „Monografia comunei Ion Roată, județul Ialomița” domnul profesor spune: „(…) Acum, aproape de apusul vieții, pot spune că n-am greșit când am ales această comună din Bărăgan. Aici, alături de minunata mea soție și de fiii mei, am trăit cei mai fericiți ani din viață”.

La data de 5 septembrie 2017, Ioan Man a încetat din viață la vârsta de 83 de ani, trecând într-o lume mai bună.

„Cu siguranță, din ceruri, dintre îngeri, domnul profesor ne veghează și ne transmite acea energie pozitivă pentru ca noi, cei de aici de pe pământ, să continuăm ceea ce dânsul a realizat de-a lungul timpului cu atâta muncă și pasiune. Astfel, comuna Ion Roată a pierdut, din păcate, una din marile personalități pe care le-a avut de-a lungul timpului”, a declarat în deschiderea evenimentului Mihai Ghiță, primarul comunei Ion Roată, care și-a amintit de nuielușa prof. Man din partea căruia primea uneori „corecții” și de „castanele”dirigintelui pe vremea când acesta era elev al Școlii Gimnaziale din comuna pe care acum o păstorește.

Gheorghe Dobre, fiul al satului Ion Roată

          Unul dintre fiii de vază ai localității Ion Roată este Gheorghe Dobre, Gică pentru prieteni și cunoscuți, acum președinte al Asociației Culturale „Hellis” și redactor șef în cadrul publicației cu același nume. Gheorghe Dobre își amintește cu nostalgie excursiile făcute împreună cu profesorul Ioan Man, dar și de educația pe care a primit-o de la acesta cât a fost elev al unității de învățământ.

„Mi-a fost mai mult decât un profesor. A fost dascăl și mentor, dar nu numai al meu, ci și al comunității. Venirea sa aici a fost o binecuvântare pentru că a venit cu  încărcătura genetică a ardeleanului și a aplicat-o la noi cu mare succes. Dacă nu era domnul Man, zeci de generații ar fi arătat altfel. Personal, recunosc că n-aș fi fost cel de acum dacă nu l-aș fi cunoscut (…) În fiecare vară organiza excursii prin țară cu elevii, cu rucsacul în spate, cu trenul. Vorbea înainte la școlile cu internat care ne găzduiau cât poposeam acolo (…) Îmi amintesc cum într-una dintre excursii am poposit în satul lui Avram Iancu și am dormit într-o sală de clasă. A doua zi am fost pe Muntele Găina, la Târgul de fete. Nu există o amintire mai frumoasă!”, povestește cu emoții în glas și cu nostalgie, președintele Asociației Culturale „Hellis”.

           

Cazacu Marinică, elevul și colegul prof. Ioan Man

Fostul prefect al județului Ialomița, Cazacu Marinică, este un alt fiu a comunei Ion Roată. Acesta și-a amintit la rându-i, cu aceeași nostalgie, de prof. Ioan Man, căruia i-a fost elev și coleg și pe care acesta îl descrie din mai multe perspective.

„În calitate de elev vă pot spune că lecția de istorie era un spectacol din care ieșeai cu lecția pe jumătate învățată. Nu cred că este cineva care nu-și mai aduce aminte de colindele pe care le cântam cu dumnealui în preajma sărbătorilor, de expedițiile pe care le organiza (…) În calitate de coleg primeai cele mai bune sfaturi și era omul care îți era alături indiferent de situație. Pe directorul Man nu l-am auzit niciodată să ridice tonul, era tot timpul împăciuitor (…) În anul 2000 m-a <<recrutat>> și mi-a cerut să candidez la Primăria Ion Roată. Cât am fost primar a făcut Monografia localității Ion Roată și știu cât efort a depus (…) Decizia luată de Consiliul local pentru atribuirea numelui său Școlii Gimnaziale este una dintre cele mai bune”, a subliniat Cazacu Marinică.

Ce nu se știe despre prof. Ioan Man

Prezent la eveniment, fiul prof. Ioan Man a povestit despre tatăl său lucruri mai puțin știute de comunitate, dar de mare însemnătate.

„(…) Aș vrea să vă spun, în primul rând, că noi, familia, suntem onorați. Prof. Ioan Man a venit din spațiul transilvănean cu niște noțiuni de morală pe care le-a avut formate de acasă, dintr-o familie săracă, dar pe care le-a transmis copiilor și elevilor săi (…) A venit aici pentru că a cunoscut-o pe mama (…) A predat 45 de ani istoria și muzica, dar a avut și alte pasiuni legate de cultură, a fost pasionat de etimologie, a studiat limba latină, a făcut numeroase studii despre istoria antică și medievală. În școală a înființat un muzeu de istorie care era rar ca locație în peisajul istoriei țării din acel moment. Cercul de arheologie înființat aici a avut rezultate extraordinare, dar despre care se știe prea puține lucruri. S-au descoperit, de exemplu, situri din cultura Dridu, o locuință neolitică. A fost pasionat de muzică sens în care a înființat un grup vocal și un cor școlar cu care a avut numeroase rezultate pentru că la toate concursurile la care a participat a venit cu premii. A fost pasionat de folclor (…) a înființat 3 cercuri filatelice, unul la Urziceni, unul la Ion Roată și unul la Valea Măcrișului. Toate aceste pasiuni le-a avut pentru copii, dar, însumate, au dat o pasiune mult mai mare…școala (…) Cel mai bine s-a simțit la catedră unde a avut cele mai mari satisfacții pentru că și-a învățat elevii să fie demni, să fie corecți, i-a învățat noțiunile morale perene care caracterizează țăranul autentic român, credința în Dumnezeu, patriotismul curat și respectul pentru adevăr!”

          Cetățeni de onoare ai comunei Ion Roată

          Ca urmare a unei hotărâri a Consiliului local Ion Roată, mai multe cadre didactice pensionare și fostul medic de familie din localitate au primit distincția de „Cetățeni de onoare” pentru contribuția adusă imaginii comunei.

         Dr. Ștefan Constantina

         Prof. Ghiță Constanța

         Prof. Popa – Văduva Aurelia

         Prof. Popa – Moise Aurelia

         Prof. Paraschiv Carmen Eleonora

         Ed. Chiș Mioara

        Ed. Sima Elena

        Înv. Cîțu Niculina

        Înv. Dinescu Florica

        Prof. Văduva Ion

         Prof. Dinescu Alexandru

        Prof. Paraschiv Nicolae

       Prof. Gheorghe Constantin

       Prof. Ghiță Gheorghe

Publicat pe

„Omul profilat pe cer” – întoarcerea la natură, prin artă

Cei care au cunoscut câmpia în viscolul năpraznic al iernii și în arșița nimicitoare a verii, în lumina crudă a primăverii și în bogăția toamnei, nu o vor părăsi niciodată, poate pentru că doar aici măreția pământului, stihiile naturii și imensitatea cerului se dezvăluie cu grandoarea unui spectacol în care vezi lucrările lui Dumnezeu. Acesta este crezul de o viață al omului și artistului plastic Valeriu Stoica, reputat pictor și zugrav de biserici, trăit încă de la frageda vârstă a studenției prin capitala țării, așadar încă de pe vremea când Bucureștiul își merita supranumele de „micul Paris”, umblat prin lume însoțit de picturile sale cum puțini vor fi umblat, dar care nu a uitat niciodată Movila natală, satul ialomițean în care mergea cu animalele la păscut, cel care se întoarce mereu cu bucurie și nostalgie în locurile din care își trage seva artistică.

          Cunoșteam mai demult visul „omului profilat pe cer” (sintagmă preluată din versul poetului Ion Caraion), pe care Valeriu mi-l dezvăluise cu ocazia unor convorbiri telefonice, iar și iar, ca pe o sfântă obsesie de care artisul părea că nu poate scăpa. Mă invitase să fac parte din „scenariu”, alături de alți prieteni artiști (pictori, scriitori, muzicieni) și bineînțeles că am acceptat, cu bucurie, dar și curiozitate, căci nu prea îmi era clară viziunea sa. Dar într-un scenariu artistic poți intra și fără a cunoaște bine detaliile, acceptând că povestea se poate scrie și pe parcurs, ceea ce nu poți face, în schimb, în cazul altora, cum ar fi, de exemplu, scenariul pentru situații de urgență.

          Sâmbătă, 27 iulie 2019, în ziua Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, s-a împlinit și visul lui Valeriu, tot ca un soi de tămăduire, leacul vindecării de atâta urâciune din lume, de sufocanta corectitudine politică ori falsă politețe orășenească fiind tocmai întoarcerea omului la natură, prin intermediul artelor. Și unde altundeva se putea produce această vindecare, dacă nu în câmpia unde „uriașele energii libere ale acestui pământ și-au păstrat puterea”, putere pe care ne-au transmis-o și nouă, celor care creem și care, cu smerenie și recunoștință, încercăm să reîntoarcem către natură și semeni darurile primite de la Dumnezeu.

          Inițial fusese vorba de o movilă de la mal dunărean, dar așa s-au desfășurat lucrurile încât, în cele din urmă, locul ales a fost o mare întindere din moșia malteziană a poetului și prozatorului Florin Ciocea. În lumina puternică a soarelui aflat la timpul aproape-amiezii, sub un cer prea limpede, prea fără nori, spre nemulțumirea artistului fotograf Mihai Forsea, lucrările tematice (câmpie, ciulini, satul, biserica) ale pictorilor Valeriu Stoica, Tania Dincă și Cornelia Căruntu și-au ocupat locurile pe simezele improvizate mai întâi pe niște scaune, ulterior de-a dreptul rezemate de ciulinii înfloriți, sublimă alăturare între rezultatul artei și motivul inspirațional. În depărtare, se zăreau modernele instalații eoliene de producere a energiei electrice, pe care mi le-am imaginat o clipă, închizând ochii, ca fiind bătrânele mori de vânt. Da, și vântul ne era cumva tovarăș, dar numai atât cât să nu ne deranjeze, dar să amintească faptul că, totuși, ne aflăm la câmpie. Era doar un vânticel binevenit. Privind eolienele, visătorul Valeriu Stoica a exclamat: „A, uite și Movila mea!” și parcă o sclipire fulgerătoare i-a animat privirea.

          În acest decor, am început filmările vernisajului, unde Valeriu, secondat de mine, a făcut o introducere-motivație. Au urmat muzica și poezia care, alături de lucrările plastice, au adus imnuri câmpiei și oamenilor săi. Solista Ioana Marin, într-un splendid costum național autentic, a încântat audiența cu o baladă culeasă chiar de ea din zona noastră, iar soprana Cleopatra David, doctor muzicolog, a interpretat sublim „Ave Maria”. Și-au adus apoi, rând pe rând, omagiul câmpiei poeții din zodia „Helis”: Florentina Loredana Dalian, Gheorghe Dobre și Florin Ciocea, precum și poeții invitați: Lucia Ovezea, Maria Udrea și Corin Culcea.

          Sigur că am avut și spectatori… mai bine zis un spectator, pe domnul Alex, distins profesor la Facultatea de Arte Plastice, dar nu, n-a fost singurul, căci la fel de cuminte, într-o liniște desăvârșită (cum rar se întâmplă să găsești printre artiști și mai ales printre scriitori) ne-a ascultat și elita canină din ograda de la Maltezi, în frunte cu șeful Nero (nu râdeți!Nero a fost și poet, nu doar un nebun care a incendiat Roma), alături de alți confrați ai săi, printre care am remarcat-o pe cățelușa Lori sau pe câinele Picioruș.

          După încheierea filmărilor (acest eveniment face parte dintr-un proiect mai amplu, care va fi transpus într-un film), după tragerea dublelor, am mai zburdat o vreme printre picturi, ne-am fotografiat cu ele, printre ciulini, pe baloții de paie, apoi, având conștiința misiunii îndeplinite, am trecut la partea relaxantă, anume discuții libere și nelipsitul ospăț (Vorba Cleopatrei: „90 de minute de muncă și 6 ore de distracție”).

          Știu că unora, poate majorității, acest gen de manifestare le poate părea o nebunie. „Țara arde, baba se cheaptănă”, ar fi zis bunica. Ne-am „cheptănat” și noi, chiar la propriu, deși vânticelul ne-a trasformat coafurile în stilul smuls, ba încă pe Cleo o apucase jumulitul sprâncenelor, că un artist, dacă se respectă (nu vorbim de tine, Florin Ciocea!), elimină și cea mai mică nepotrivire și trebuie să fie mereu în acord cu arta lui, adică frumos „în toate cele”. Dar vreau să fie clar acelei majorități că o societate bolnavă nu se poate însănătoși în veci, decât prin trei lucruri: credință, artă și educație. De aceea vorbeam la început de tămăduire. Ne doare tot mai des răutatea lumii, ne dor tot mai mult urâțeniile ei, dar ca să alinăm durerea, nu avem decât o soluție: să o contracarăm cu frumusțea.

          Mi-am amintit, nu fără legătură, ceea ce ne-a spus ghidul de la Acropole anul trecut: că în Grecia Antică, pe Acropole, colina sacră fortificată din centrul Atenei, erau acceptați să trăiască numai intelectualii și artiștii. Li se puneau la dispoziție case și sclavi, tot ce aveau nevoie traiului, și singura lor obligație, în schimb, era să gândească și să creeze. Poate n-o fi fost cea mai bună dintre lumi, dar înflorirea ei de atunci încă își mai trimite razele luminoase până în zilele noastre. Și un lucru e cert: o lume care-și prețuiește intelectualii și artiștii, e o lume mai bună (Se înțelege că vorbim de cei autentici, nu de cei care se consideră intelectuali numai prin prisma unei diplome sau de cei care se autointitulează artiști doar pentru că zbiară aberații într-un microfon sau își fâțâie dotările pe o scenă).

          Cam asta am încercat și noi să facem, cu modestele noastre puteri, să trimitem o rază de lumină a cărei traiectorie încă nu o cunoaștem, însă nădăjduim că ea va străpunge dacă nu veacurile, măcar sensibilitățile câtorva oameni care, la rândul lor, vor trimite alte raze. Am încercat, și poate chiar am reușit, să aducem în atenție „omul profilat pe cer”, ca o sintagmă având conotații profunde, atât de natură religioasă, cât și artistică și umană. Pentru aceasta, maestrul Valeriu Stoica, împreună cu întreaga echipă, merită aplauzele și plecăciunile noastre.

 

 Florentina Loredana DALIAN

 Slobozia, 28 iulie 2019