Publicat pe

Eminescu, lucruri de făcut

Sunt trei lucrurile pe care trebuie să le respectăm atunci când vine vorba de cea mai mare personalitate a poporului român. Să respectăm personalitatea poetului şi rolul său în asimilarea şi exprimarea esenţelor tradiţionale româneşti, precum şi deschiderile sale europene şi mondiale, să respectăm opera sa în contextul secolului al nouăsprezecelea, precum şi în lumina vremurilor noastre, să respectăm valoarea sa intrinsecă şi de necontestat. La acestea adaug respectul faţă de viaţa artistului, respectul intimităţii sale, dreptul la imagine pe care trebuie să îl aibă orice om. Acestea toate sunt de respectat, pentru fiecare om sau fiinţă, atunci când vine vorba de Eminescu ori de oricare alt suflet. Iar toate acestea le au de făcut întâi românii. Cred că avem de învăţat de la Iisus cum să nu mai strigăm Barabas şi cum să nu mai răstignim, siluim, batjocorim sau chinuim pe nimeni. Cred că avem de învăţat de la Eminescu să respectăm viaţa, personalitatea şi valoarea fiecăruia. La toate aceste capitole, în ambele situaţii, stăm, acum la începutul mileniului al treilea, prost. Foarte prost. Rămâne să depindă de fiecare să evoluăm, să învăţăm şi toate acestea în cursul vieţuirii noastre, pentru ca Eminescu ori o altă personalitate să ne poată comunica întreg darul său de gânduri şi sentimente într-o lumină a vieţii, a adevărului.

Manuscrisele eminesciene, atâtea câte au fost descoperite şi câte au mai rămas, trebuiesc păstrate. Şi de ce nu, copii ale lor pot apărea în format electronic pe site-urile Academiei Române şi Bibliotecii Naţionale. De asemenea, pagini din ziarele vremii în care se află articolele lui Eminescu trebuie să treacă şi în format electronic şi puse la dispoziţia publicului, pe site-urile aceloraşi instituţii mai sus amintite. În acelaşi timp, este imperioasă înfiinţarea Institutului Eminescu, unde să fie strânse la un loc, etalate şi studiate toate aceste valori documentare eminesciene. Este incredibil că un asemenea institut nu există. Este mai vital decât Ministerul Culturii. În altă ordine de idei, numeroasele case în care a locuit Eminescu în Bucureşti trebuie salvate de la dispariţie şi distrugere. Macar o placă memorială şi bucureştenii vor şti să anine flori chiar şi de o placă, aşa cum se întâmplă pe Strada Plantelor, în dreptul fostului ospiciu unde s-a prăpădit Eminescu.

În aceeaşi ordine de idei, toate acestea trebuie să se întâmple cu moştenirea de lumină lăsată de Eminescu. Dar şi cu opera de mai mică sau mai mare întindere şi valoare a oricărui creator român. Nu ne-ar strica mai multe muzee, case memoriale, mai multă cultură. Nu ar strica să şi citim din opera lui Eminescu, nu doar să vorbim în şabloane despre ea.

De mult trebuia să fie tradusă întreaga operă literară eminesciană în limbi de circulaţie internaţională precum limbile engleză, franceză, spaniolă, germană, ba chiar hindi, chineză şi japoneză. Este un efort care ne poate califica între ţările de primă mână în planul culturii. Pot fi înfiinţate burse având acest scop, pot fi specializaţi traducători în acest sens. Iar întreaga operă eminesciană trebuie să se regăsească în cadrul Institutului Eminescu. Măcar acum, la o sută de ani de Unire a provinciilor româneşti, pentru care Eminescu poate că a plătit cu viaţa, opera sa trebuie să intre în circuitul cultural internaţional. Altfel, riscăm să rămânem pe marginea drumului istoric, devalizaţi şi aproape smintiţi, iar dintre noi, câţiva să îşi amintească şi să murmure numele marelui poet, încercând să îl şuiere altfel decât a pagubă.

Mai demult mă gândeam că însăşi ziua de naştere a lui Eminescu poate deveni Ziua Naţională a României, căci Eminescu este cu adevărat creatorul limbii române moderne. Un studiu de lingvistică poate dovedi acest lucru. Iar cum patria mea este limba mea, ziua de naştere a lui Eminescu este ziua ţării mele.

Cu muncă, determinare, pasiune şi bun simţ pot fi făcute toate acestea, într-un efort de recuperare a însăşi fibrei noastre naţionale. Eminescu a avut cultul prieteniei. Creangă şi Veronica Micle nu au putut trăi mai mult de câteva luni fără Eminescu. Fie ca noi să nu putem muri, avându-l pe Eminescu de pavăză în ceruri.

P.S. De ce nici un Centru Cultural Român din strainătate nu se numeşte Mihai Eminescu? Nu e greu de adăugat un nume.

Lucia Şefanovici

 

Publicat pe

La Mulți Ani 2018!


 

Tuturor cititorilor, colaboratorilor şi iubitorilor de cultură, oriunde s-ar afla, redacția revistei Helis le urează:

 

Multă sănătate, fericire și noroc!

La mulți ani 2018!

 


 

Domnule Redactor-şef,

 

Cu prilejul Sfintelor Sărbători de la sfârşitul anului în curs şi începutul noului an,

Vă felicit pe Domnia Voastră împreună cu toţi membrii redacţiei şi cu colaboratorii, pentru calitatea revistei şi pentru apariţia ei.

Tuturor Vă urez un An Nou frumos, bogat în realizări de nivel tot mai înalt, bucurie şi sănătate, c-atunci  la facem bine  pe toate.

 

                              SĂ  TRĂIŢI  CU  SĂNĂTATE,

                              ÎNCĂRCAŢI  DE  BUNĂTATE!

                              RĂU  ÎN  VECI  SĂ NU  PĂŢIŢI,

                              DINCOLO  ÎN  RAI  SĂ  FIŢI!

 

 

Augustin  Mocanu,

prof. pensionar


 

Publicat pe

Întâlnirea culturală de la Râmnicu Sărat


Sâmbătă, 9 decembrie, Centrul Cultural “Florica Cristoforeanu” Râmnicu Sărat a fost gazda unei întâlniri extraordinare între scriitori buzoieni şi ialomiţeni.

S-a citit, s-a cântat, s-au făcut prezentări de cărţi şi reviste (Spaţii Culturale, HELIS, Literadura).

Au devenit deja o bună tradiţie vizitele periodice reciproce ale scriitorilor buzoieni şi ialomiţeni. De data aceasta s-au întâlnit: Valeria Manta Tăicuțu, Nicolai Tăicuțu, Stan Brebenel și Maria Brebenel, Manuela Camelia Sava, Mioara Bahna, Lucian Mănăilescu, Dumitru Pană, Nicolae Pogonaru, Emil Niculescu, Tudor Cicu și Cornelia Cicu, Costel Suditu, Cornelia Ionescu Ciurumelea, Sorin Călin, Laurențiu Selegian, Ion Ifrim (buzoieni & râmniceni), Titi Damian, Costel Bunoaica, Gheorghe Dobre, Florentina Loredana Dalian, Florin M. Ciocea (ialomiţeni). Ne-au încântat cu muzică bună tinerele folkiste Delia Porumb și Ania Bunduc.